În 7

Hm. Azi suntem în 7 . Ultima dată când am scris era 3 martie. Am venit, cumva în fugă, aici.Mi-a lipsit locul acesta în care bântui cu graţie, în care mă învârt fără probleme, uneori chiar în pijama. Mă întreb de ce şi scriu încercând să-mi răspund :pentru că acesta este locul meu şi eu l-am făcut să arate aşa, bine/rău, frumos/urât.
N-am construit eu clădirea, nici măcar n-am ales eu mobila, am făcut doar câteva mici ajustări şi am pus ce jaluzele am vrut eu, la geamuri.
Sigur că asta este o iluzie... dar este una despre care ştiu. Mai ştiu că dacă o crăpa bolgspot-ul...crapă şi tot ce-am scris pe aici, bine naibii că n-am scris texte valoroase să plângă lumea după metaforele mele pe care eu, una, le iubesc dar nu e musai să le iubească si alţii.
Mi-ar plăcea, sigur că mi-ar plăcea să fac şi mai mult decât atât, să-mi construiesc, de pildă, propriul site, hehe... Din prima l-am admirat pe nenea ăla din Mad Max, ăla care zbura cu nu ştiu ce ciudăţenie de bicicletă. Cum să nu-l admiri ? Într-o lume în care se alesese praful de tot, el a construit un aparat de zbor din resturi, mda, cam aşa cum a făcut un fost coleg din imemoriale timpuri o aerotermă din piese disparate găsite prin curtea fabricii. Ce înseamnă asta? Înseamnă că aştia doi, unul fictiv şi unul real...ştiau cum. A şti cum e una, a folosi ceea ce alţii au ştiut cum... e alta şi nu tocmai onorabilă, nu pentru mine, ca fată lui tata. Bat câmpii. Nimeni nu poate face tot ce-ar vrea. Dar...ar putea să încerce.

În fine, chiar îmi este un dor teribil să scriu ceva important, ceva important se învârte pe lângă mine, dar tot ce reuşesc să fac este să ma învârt eu, în jurul propriei cozi, cu graţie, în trening şi cu scaunul.
Nu cred ca voi lămuri chestiunea astăzi. Nici măcar n-am scris despre ce chestiune e vorba, hai să scriu : e vorba despre mine, despre faptul că, greşit sau nu, eu nu mă consider suficient de babă ca să nu mai pot asimila lucruri noi, noi pentru mine. Poftim , am zis. Mai mult nu zic, jurnal, pentru că, aproape întotdeauna, după ce am zis... ca şi cum doar zisul ar fi rezolvat problema...n-am şi făcut. De fapt, asta e problema ce se cere a fi lămurită.

Astăzi am încercat să traduc ceva din engelză în româna şi cred că nu mi-a ieşit tocmai rău. N-am putut s-o fac decât scriind pe hârtie. N-am putut direct în computer, ca şi în cazul ecuaţiilor.
E ca şi cum aş fi dat un save unei obişnuinţe si pâna nu adaug altceva... am ceea ce am salvat. Ca şi acest imbold de a-mi lua jucăriile şi a pleca, fără să spun nimic, atunci când mă simt în plus. Acolo am dat de mult un save, acolo, la simţitul în plus.