"Dar textul, oh, textul !"

Când mă duc la culcare, iau după mine în pat patru lucruri : o carte, două tocuri de ochelari şi pe "Smarty".
Cartea e CARTEA- aici aş avea de dat exemple multe şi dependente de momente şi întâmplări fericite – dar nu acesta e scopul meu acum, în ideea că eu chiar aş urmări, acum, vreun scop. Practic, încă nu ştiu unde am să ajung atunci când voi fi terminat de scris şi sunt sigură că, din nou, titlul postului îl voi scrie la final.

Tocurile de ochelari sunt două pentru că miopia mea e prea mare şi veche şi nu a putut fi anihilată de hipermetropia aferentă vârstei.

"Smarty" e un LG Optimus One pe care l-am achizitionat la începutul anului. Mai era încă în promoţie în ziua în care m-am dus să achit factura Vodafone. Întâmplarea că el a ajuns în posesia mea mă face să emit judecata de valoare că nu şti niciodată cum ţi se poate întâmpla să-ţi faci o bucurie pentru că tocmai ai renunţat la calcule de bun simţ financiar şi te-ai azvârlit în piscină îmbrăcat, de bunăvoie. Ce-are financiarul cu piscina? Nu ştiu, dar "aşa mi-a venit să zic" ar putea fi folosit pe post de scuză.

Adorm cu ochelarii de citit pe nas şi cu cartea în mână. În caz că cineva nu ştie, trebuie să explic că acest fel de a adormi este foarte diferit de a adormi cu televizorul pornit.Nu pentru că un televizor ar putea consuma mai mult / mai puţin curent electric decât becul veiozei. E diferit pentru că regret şi mă necăjesc dacă adorm cu cartea în mână.Am atât de puţin timp pentru citit... Mă bucur însă că pot citi fragmentat, că pot pune cap la cap paginile citite în metrou cu cele citite înainte de a adormi şi cu mai multele citite în weekend, fără să pierd farmecul şi plăcerea lecturii. Cred că asta se numeşte adaptare.
M-am adaptat şi lui Smarty pentru că am reuşit să citesc prin intermediul lui. Întâi de pe fişiere .txt şi doar recent am descărcat pe Smarty o aplicaţie pentru e-book, pentru că...aşa sunt eu, la mine durează mai mult să-mi fac curaj. Îmi fac, totuşi.

Toată povestea asta cu cititul pe "Smarty" mi-a amintit de un joc virtual dintr-o perioada virtuală reconfortantă, perioadă ce îmi pare foarte îndepărtată deşi cred că n-au trecut mai mult de 3 ani de atunci. Jocul consta în : fiecare dintre participanţi să scrie ce crede şi ce simte legat de un anume subiect propus şi apoi ales de comun acord. Scriam fiecare pe propriul profil creat pe site-ul de socializare prin intermediul căruia aflaserăm unii de alţii. Aveam şi termene, un soi de start/end game.
Unul dintre subiecte a fost "Cartea şi noi". Oh, minunat subiect, nu-i aşa? Atât de multe de spus, începand cu "Cărţile sunt prieteni reci dar siguri" (Voltaire) , trecând prin "nu se pot pierde cărţile împrumutate, excepţie fac doar acele cărţi la care ţinem foarte mult(murphologie) şi nesfărşind cu "Ex-libris"-ul lui Tudor Arghezi.
Am scris, fiecare ce-a ştiut, fiecare ce-a simţit. Am scris şi eu, cea care nu refăcuse încă total legătura cu cartea - dar acesta e un subiect pentru un alt post. Acum vreau să povestesc altceva: în ultimul moment, cu puţin înainte de "end game", a mai postat cineva.Acel cineva nu s-a referit ,ca majoritatea celorlalţii participanţi, la aspectul "ritual", la aspectul "drog", la aspectul "miros" al CĂRŢILOR, la aspectul şi forma lor- ele, acele parelelipipede ce conţin pagini cu comori. A fost un post scurt şi ...da, cuprinzator.Multă vreme m-a urmărit un citat din acel post, ceva cam aşa : "Dar textul, oh, textul !" Am înţeles , cumva, esenţa acelui post.Dar nimic nu înţelegi cu adevărat până ce nu experimentezi.

Şi acum cred că e cazul s-o scurtez. Ce e cartea ? Ce anume dă valoarea ei? În ce anume găseşti gândurile, trăirile, talentul şi sudoarea celui ce a scris-o? Oare nu cumva... în text?
Da, ştiu. Generaţia noastră, "mirosul" ... Aşa e, aşa-i şi pentru mine. Am continuat şi voi continua să am şi să citesc paralelipedul cu comori. Dar lumea se schimbă, se schimbă mai repede decât suntem capabili să percepem.

Regretul e acelaşi şi dacă adorm cu "Smarty" în mână, în timp ce citeam un text de valoare.

Poate ar trebui să ne grăbim să înţelegem, să experimentăm şi să transmitem dragostea de CARTE şi sub această forma ,nerefuzând-o din start pentru că noi şi atâtea generaţii în urma noastră au cunoscut-o într-o alta. Paradoxal, deşi totul în jur e din ce în ce mai sofisticat din punct de vedere tehnologic, e vremea necesităţii întoarcerii la esenţe.Eşti nevoit să te întorci către esenţă, să apuci de ea şi să o tragi spre tine.Ca să n-o pierzi.

Pentru CARTE, esenţa e textul.
Am fost ajutată să înţeleg asta, tot paradoxal, şi de un scriitor ale cărui cărţi apar, de regulă, în format mare şi scump. Am reluat, de acolo unde o lăsasem, lectura la "Misterul Regelui" de Stephen King.