miercuri, 4 mai 2011

Întunecata parte

Parcă m-aş fi găsit într-o pădure fermecată şi, uitându-mă peste umăr, aş fi descoperit că dispăruse cărarea pe care păşisem pân’ atunci.
("Dolores Claiborne", de Stephen King )


-----------------------------------------------------

Aş avea câte ceva să-ţi spun, Dolores Claiborne din Little Tall Island. Nu "o crimă e o crimă punct", pe asta o ştii. Nici discursuri "în oricine există o parte întunecată". Citeam o chestie pe coperta a II-a a unei cărţi, cică : "monstrul care se ascunde în oamenii obişnuiţi", în ordinary people, cum ar veni, pe limba ta. Sau, fii atentă aici : "o imersiune în abisul unei minţi criminale", de mi-a venit să întreb : în care dintre ele ? A ta, a Verei sau a lui John –"căcat uscat" în vechiul puţ din murăriş?

Dacă-ţi închipui că am venit aici să-mi exprim simpatia faţă de tine, te înşeli. Da, da, las-o jos, nu cred că nu ţi-ai dori şi un pic de simpatie. Oricum, n-am venit să te compatimesc, ce, vrei să mă vadă lumea că ţin cu criminalu’ ?

Te întrebi cât de multe înteleg? Nu tot, dar sunt pe-aproape.

Mă interesează, în mod special, ochiu’. Ăla interior. Ăla care ţi s-a căscat pe dinăuntru şi n-a încetat să urmărească orice mişcă din clipa în care ai aflat că bărbat'tu se dă la fii’ta. De fapt, nici măcar nu vreau să vorbesc cu tine, ci cu interiorul tău. Pe el aş vrea să-l întreb : de ce-a născut un ochi şi nu o gură care să strige după ajutor?
Nu, nu-i nevoie, mi-a răspuns deja interiorul tău . Mi-a zis :
-Mă crezi prost sau eşti vreo cititoare dă reviste pentru muieri? La ce să nasc o gură care să urle degeaba ?

-----------------------------------------------------

Dacă mi-a plăcut "Dolores Claiborne" de Stephen King ? Nu tot ce aflu eu că există pot defini prin îmi place / nu-mi place. După părerea mea, această carte este excepţională, din orice punct de vedere aş fi în stare eu să o analizez.

Iar despre partea aceea întunecata pe care o avem , se spune, cu toţii... cred că, în anume condiţii, ea ştie să fie mult mai întunecată decât suntem dispuşi să admitem.

2 comentarii:

  1. "
    Iar despre partea aceea întunecata pe care o avem , se spune, cu toţii... cred că, în anume condiţii, ea ştie să fie mult mai întunecată decât suntem dispuşi să admitem. "

    Super observatie ! (in realitate nu cred chiar "cu totii", desi ar fi bine sa fie asa...:D )
    As indrazni sa spun (pe tema asta) ca exista o simetrie perfecta in orice, iar aplicat aici: cata lumina atat intuneric.
    Gasisem undeva o analogie care mi-a placut enorm: noi, oamenii suntem asemeni elasticului - cu cat experimentam mai mult intunericul, cu atat facem un salt mai mare spre lumina. Eu cred in ideea asta.
    ...>:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu ştii că eu nu pot face unele legături şi de aia nu înţeleg de ce "elastic", dar sper că am înţeles ideea din lumină/întuneric. Eu cred cam aşa : ca să fac salturi spre lumină, trebuie să ştiu ce e aceea "lumină", trebuie să-mi conştientizez salturile. Dacă saltul meu e înţeles doar de un observator din afara mea care ştie ce-s ambele... mie nu-mi foloseşte la nimic, eu, neştiind ce-i aceea "lumină" nu voi face altceva decât să-mi croiesc cărări prin întuneric, cam aşa ca Dolores Claiborne.

    RăspundețiȘtergere