Dor de questii

Mi s-a făcut dor de questii.Uite, de exemplu, de crunta încruntare a fiicei mele când era ea mică şi cineva din afara familiei îi oferea un bobo-ceva ,de acel imposibil de descris "Mulţumesc, am şi eu acasă" care însoţea foarte serioasa privire a ochilor gri cât jumătate din feţişoara de copil.

Îmi vine să râd când îmi amintesc de o fotografie alb-negru, eu ţinând-o de mână pe fii'mea în vârstă de vreo 5 ani, fotografiate în dreptul unui leagăn din parc, ea îmbrăcată într-o rochiţă cu volane, eu, evident-deşi nu ştiu de ce- tot cu o rochie cu volane. Şi brusc mi s-a făcut dor de tiparele din revista Burda care o transformaseră pe mama în croitoreasa de lux a familiei. Nu zic la mişto, chiar de lux, cu mama n-avea cum să fie altfel.

Fii'mea, trăgându-şi mâna din mâna mea pentru că... totuşi, avea deja 15 ani, nu era cazul s-o mai prind de mână când traversam împreună strada...

Fii'mea, pe la vreo 22 de ani, la primul ei drum lung cu prima maşină de la firmă şi cu maică-sa în dreapta : "Auzi, mamă, vezi să nu rămâi cu mânerul portierei în mână..."

Duminică am trecut şi prin parcul unde a fost făcută fotografia alb negru cea plină de volane. Eram pusă pe făcut poze şi încercam să bag aparatul foto printre barele unui gard ca să fotografiez scena în aer liber.În spatele meu, aud o voce : "Ce mică e scena dar ce mare îmi părea când mă aducea tata aici !" Am întors capul ... un el şi o ea de vreo 30 de ani, el cred că îi prezenta ei "the hood", într-un tur al aducerilor aminte.

Mda. Şi mi s-a făcut dor de tanti Puchi în faţa oglinzii din hol, pe la vreo 32 de ani ai ei şi 14 ai mei, înfăşurându-şi un val de material pe lângă ea, înfăşurându-l într-un asemenea fel încât era deja îmbrăcată cu o rochie, drept care m-a trimis să aduc coşul cu mărgele.
Oh, coşul ! La 14 ani ai mei, coşul acela cu mărgele avea valoare de "cufărul cu comoara de pe insula îndepărtată"...

Şi mai mi-e dor şi de vremea când cozonacii erau cozonaci.