Dar... am dreptul, cred. Sunt şi pe finalul perioadei de revoltă, unul dintre motivele revoltei mele de adolescentă întârziată fiind chiar acesta : de ce trebuie să mă reţin de la a fi aşa cum sunt numai pentru că cineva sau altcineva m-ar putea considera vinovat că, fiind aşa cum sunt, îi produc disconofort? De ce să mă învinuiesc eu de victimizarea celor cărora le e la îndemână să mă găsească drept subiect pentru asta? Finalul perioadei de revoltă mă găseşte acceptând. Cred ca acceptându-mă, mai degrabă.
Defazajul este de aproximativ 10 ani, se micşorează pe măsura ce înaintez în vârstă şi ştiu că doar o Doamne fere boală gravă l-ar face să dispara complet, deşi... dacă mă uit la mama..."doar" infarctul n-a reuşit s-o facă. Defazajul a existat latent şi sub nu ştiu ce formă, n-am nicio vină şi niciun merit pentru pentru ceea ce se vede din exterior.A devenit şocant după ce am trecut pragul "40" .De ani. Mă amuza, aş minţi dacă aş susţine că nu mă făcea să mă simt bine, cum să nu te simţi bine când cei ce nu te cunosc îşi imaginează că eşti sora mai mare a fiicei tale de 20 de ani ? N-am profitat niciodată de această caracteristică în mod conştient şi în sensul de a-mi face un plan pe baza ei dar cred că profit minut de minut, fără să-mi dau seama.
Mint. O dată am pus-o la cale conştient şi asta s-a întâmplat prin intermediul unui CV postat pe net, motivul fiind nevoia disperată de job din acel moment.Am "tăiat" câte ceva din CV-ul real şi am schimbat anii de absolvire a şcolilor doar ca să fiu sigură că voi accede la interviuri, aveam 45 de ani atunci şi asta... hm... nu dădea şi nu dă nici acum tocmai bine prin CV-uri. Am ajuns la interviu, nu a părut nimănui suspectă înfăţişarea mea asa-zis de 37 de ani...Am fost acceptată şi apoi... a trebuit să recunosc, şi încă repede, falsul, pentru că el mă rodea din interior, înainte de orice altceva, cum ar fi necesitatea prezentării actelor pentru angajare. Brusc, acolo, la faţa locului, m-am pus în locul celor ce mă angajau şi mi-am dat seama că eu, în locul lor, deşi aş fi înţeles motivaţia, n-aş fi avut încredere în cineva căruia i-a ieşit aşa o minciună stupidă, că orice aş fi făcut angajată fiind acolo, n-aş fi scăpat de un soi de stigmat pe care mi l-aş fi pus eu însămi, în fiecare dimineaţă înainte de a merge la slujbă. Doamna contabilă şefă m-a privit zâmbind şi cu simpatie, doamna patroană m-a privit ca pe o ciudăţenie. Au decis, totuşi, să-mi acorde şansa de a dovedi că minciuna a fost una necesară, din disperare. Numai că...eu făcusem de aşa natură încât nu mai vroiam şansa. A fost o lecţie pe care mi-am dat-o singură. Am avut noroc atunci, oferta de nou job a venit imediat, a doua zi după interviul buclucaş, a venit ca un soi de "ia d-aci fiindca te-ai căit", de la un client al firmei de la care îmi dădusem ,din disperare, demisia.
Acum câteva zile stăteam la o cafea şi-o tigară, la locul de fumat, loc în care mă mai întâlnesc cu o colegă mai nouă. Nici acolo nu vorbim despre altceva decât despre haosul din care încercăm să ieşim la suprafaţă ca... nu-i aşa ? ca nişte fete dăştepte şi orgolioase – nu contează vârsta. Dar a venit vorba nu ştiu cum şi eu am zis ceva despre anul naşterii mele. A urmat surpriza colegei care a realizat, atunci pe loc, faptul că m-am născut în acelaşi an cu mama ei. Am rugat-o doar atat : de aci încolo să nu-mi spui "doamnă" sau "tanti" . Apoi m-am întors în birou. Apoi a sunat telefonul şi bineînţeles că următorul lucru a fost să-mi salt fundul de pe scaun şi să mi-l mut la locul faptei, n-aveam decât de coborât 20 de trepte şi apoi de urcat 20 de trepte şi eu prefer "locul faptei" descrierilor prin telefon. Undeva la jumatătea urcuşului în viteză m-am oprit brusc, întrebandu-mă : oare aşa reacţionează o cucoană de 52 de ani ? Nu, nu despre înfăţişare e vorba, de fapt, şi nu, aceste gânduri nu-mi vin degeaba în minte. Ceva se schimbă şi fiecare celulă a organismului meu ştie asta, doar că întregul refuză să traseze linia de demarcaţie. Pentru că nu ştie unde. Pentru că nu vrea s-o traseze prea sus dar nici prea jos. Pentru că... uh. Story of my life.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu