Pentru că

Azi, un citat :
Era un eşec pe care nu-l puteam accepta. Eram pregătit să nu găsesc nimic. Nu eram pregătit să descopăr că făcusem ceva banal, pentru niciun fel de bonificaţie.
(Frederik Pohl – Poarta)

Şi o descoperire : am constatat că-mi plac la nebunie caisele confiate umplute cu brânză .

Ar putea fi un post în construcţie, nu ştiu încă. Mă gândesc să-i pun un titlu, la plezneală, şi apoi să scriu pe-o temă dată.

------------------------------------------------

Edit @ 04.12.2011 :

Despre citat :

După părerea mea de om orgolios, citatul acela din Pohl at trebui să explodeze în faţa oricărui orgolios. Mă rog, în orice caz aşa mi s-a întâmplat mie. Poate că sunt un personaj orgolios care ţine neapărat să fie cinstit cu sine însuşi. De ce ? Evident că din orgoliu.

Şi-acum să trecem la caisele confiate umplute cu brâză care au apărut , trosc, alături de un citat din "Poarta" de Frederik Pohl, o carte în care, pe lângă multe alte lucruri, se vorbeşte despre teamă şi vinovăţie închipuită.

Var. 1 : e o combinaţie de gusturi din care lipseşte "amar". Banal = amar. Insipid, ai zice, în primă fază...Treci de asta şi vei vedea că e, de fapt, amar. Asta e varianta-fentă.

Var.2. Ok, ok, o zic şi pe-asta. Simţeam nevoia de ceva bun şi acel ceva bun să nu fie ciocolată, nu, nu ciocolată !!! Chestia asta are legătură cu două lucruri : cu faptul că ceva m-a aruncat , vreo câteva zile, în vâltoarea a ceea ce se constituie în teama mea principală, cea paralizantă- nu spun care, şi cu faptul că "Poarta" e o carte răscolitoare pentru mine, în primul rând datorită părţii cu psihanaliza. Cred că dacă, vorba lui Mircea Cărtărescu, m-aş decide vreodată să mă vând vreunei psihoterapii (deşi eu sunt un om oarecare cu temeri banale, ceva tot am de vândut şi eu, nu? ) , m-aş vinde psihanalizei. Atât cât am citit despre ea, cred în ea. Cred, la fel de bine, că în cazul meu, ca în cazul majorităţii oamenilor cu banale frici şi banale vinovăţii închipuite, se poate şi fără ea. Dar m-a interesat, am citit câte ceva, o vreme, despre asta.
Cred că aşa am ajuns şi să stau cu gura căscată la unele scene din filme americane, cu atât mai mult dacă scenele sunt interpretate de actori valoroşi, iată un exemplu care aduce cu ce-am citit în "Poarta", cu diferenţa că... psihoterapeutul e om, nu o inteligenţă artificială :




Tot aşa am aflat de ce atunci când ne năpădesc temerile noastre majore, s-ar putea să vrem să mâncăm ceva bun. Cine vrea să afle de ce... să citeşte ... :D

Sper că am reuşit să bat câmpii suficient ca s-o trag onorabil pe Academiei.