A povesti povestea

Era cam ora 17, într-o zi memorabilă pe care ulterior a denumit-o "Ziua mâinii care te apucă de păr şi te trage la suprafaţă" .

Ea avea vreo 24 de ani şi intoduse cheia în yală, decuie uşa şi traversă micul hol al garsonierei cu gândul să scape de geantă şi de sacoşă pe undeva prin mica bucătărie şi să bea un mare pahar cu apă, de sete ce-i era.

El avea 25 de ani şi era mangă. Stătea la birou cu încă o sticlă alături.

El zise  : 

-Tu ce mama dracului cauţi aici ? 

O nevinovată întrebare dacă o comparai cu tot restul.

Inexplicabil şi aparent subit. Tot ce răbdase până atunci nu mai avea importanţă. Nimic nu mai trebuia înţeles, îndreptat sau răzbunat, nimic nu mai trebuia dovedit nimănui. Pur şi simplu, în spatele ei tubul părea că se îngustase şi ea nu-şi mai putea  schimba forma pentru a intra , din nou, în el. A căpătat, aparent subit, o altă formă. O formă cu contururi  încă neclare, încă în în mişcare rapidă, o formă ce-şi căuta forma. Finalul ar fi putut fi orice formă cu excepţia uneia ce s-ar fi putut restrânge pentru intra înapoi, în tubul acela.

Fără să scoată o vorbă,  îşi puse vreo două rochii şi trei chiloţi într-o pungă de plastic, îşi luă geanta, ieşi şi încuie uşa în urma sa. Vis-a vis, pe holul liceului unde începuse totul, se întâlni cu tanti D. 

-Tanti D, mai aveţi ore ? Vă aştept, merg acasă, vreau să merg acasă. 

Tanti D probabil aştepta asta de nu puţină vreme, aşa că spuse : 

-Nu mai am ore, stai aici, merg doar să iau cheile maşinii.

5B4320 şi... acasă . Sau orice şi... acasă.

------------------------------------------------------------

Mă întreb ...dacă cineva ar vrea să explice această întâmplare cu cuvinte impersonale... n-ar suna oare ca o teorie de învăţat omenirea să gândească pozitiv ? Mă tem că da. Aşa încât mă gândeam eu, în timp ce-mi beam cafeaua, că poate n-ar trebui să ţinem teorii, ar trebui , poate, doar să povestim povestea.