Babotaci . Sau...babotouch ?

Babotac este un cuvânt inexistent în dicţionare, e scornit de mine în urma vizionării unui reality show într-un autobuz : o doamnă între două vârste, între ultimele două, călcată fiind  pe un picior, s-a accelerat şi nici o scuză formulată nu i-a mai putut opri şuvoiul de vorbe prin care înfiera tineretul din ziua de azi. Un tânăr între două vârste, între primele două, înalt până la bara de sus, s-a oprit o clipă din cititul ziarului larg deschis deasupra călătorilor din preajma sa şi i-a spus doamnei : "Babooo... taci ! " Şi linişte se făcu.

Ei bine... obişnuiesc, atunci când gândurile mele vin şuvoi peste mine, să-mi mai aplic câte un babotac. De ce babotac şi de ce aseară? Păi...pentru că am citit un text despre iubire, un text sensibil şi frumos şi apoi m-am întrebat : oare eu aş fi în stare să scriu un astfel de text? Mai exact...să-l simt în timp ce-l scriu ? Gândurile mele aveau argumente şi contra-argumente, aproape îmi înclinaseră capul în direcţia NU. Dar, înainte de a-mi da verdictul care mă condamna şi mă băga în zeghe de acritură am decis să-mi aplic un babotac. Mi-am spus : cucoană, ia tu un babotac în frunte, du-te fă-ţi un duş, fă-ţi unghiile, usucă-ţi oja, cremăluieşte-te, bagă-te în pat, pune-ţi o pernă-n cap şi ia-o de la capăt cu argumentaţia. Mai dă-ţi o şansă.
Problema e că până am ajuns în pat... am uitat. Mi-am amintit abia azi dimineaţă, la cafea. Serios acuma, am de gând să ridic o problemă : oare atunci când ne propunem  să ne gândim la ceva şi apoi uităm de asta...de ce uităm? Nu cumva uitarea asta înseamnă că gândurile noastre evită subiectul  ?

În fine, cum ziceam,  mi-am amintit să mă gândesc în această dimineaţă de luni, la cafea.
O persoană la care nu ştiu în ce context m-am gândit şi chiar dacă aş şti n-aş spune, mi-a povestit că în vremea în care studia radiestezia şi preocuparea în această direcţie îi era maximă, obişnuia să caute cu ansa lucrurile rătăcite prin casă. Numai că ironia situaţiei este că între timp şi-a rătăcit, prin casă, ansa.
E aproape similar, zău că e  similar cu întâmplarea mea cu textul despre iubire. Aşa încât am luat-o altfel, repet, ca să-mi dau, totuşi, o şansă. M-am gândit la alte texte ale altora şi cel mai simplu îmi era să mă gândesc la versuri de cântece şi aici trebuie să menţionez că n-am putut împiedica să-mi vină în minte şi versuri  în limbi străine. În fond... nu e nefiresc, posturi străine prind de când mă ştiu...

M-am gândit la colţuri de etajeră, la ZECE colţuri de etajeră, la ZECE ploi infernale şi-o mansardă , la l'amour, les amis et le roses, la car ma vie, car mes joies, la bed of roses, la nothing else matters, la wonderful, wonderful tonight , la... stop.

Through all kinds of weather, through everything we done,
Hey Bobby baby kept me from the cold.

Acuma stau şi mă întreb de ce am scris atât... Şi nici verdictul n-am reuşit să mi-l dau.