Cu risc de "prea personal"

O prietenie veche. De 30 de ani. Putem spune că-i veche, nu ?

Rochia azurie de la cununia ei civilă, rochie pe care i-a făcut-o mama, staţia cu toate maţele pe-afară pe care soţul ei a făcut-o special pentru nunta surorii mele, copiii noştri, copiii lor, problemele lor, problemele noastre, bani şi lipsă de bani, soacre-socri, părinţi, boală, moarte, două cazuri de primejdie de divorţ, două cazuri de mare victorie prin non-divorţ, un caz de mare victorie prin divorţ, un concediu de vis făcut împreună, ţopaială, ţopăială, ţopăială pân’ la ziuă, ţuică cu miere în noaptea de pomină de după neluatul unui examen la bac, cu nişte cucoane apropiindu-se de mijlocul vârstei medii ţopăind, ţopăind, ţopăind parcă a descântec de rele sub viţa din curtea vechii case ce n-a putut fi păstrată, lins degetele după mâncarea de ardei copţi cu mămăligă făcute pe vatra din curtea lui mamaie de la Cosmeşti, lins degetele după sofisticatele preparate din peşte ale lui maia-mama mea. Colţuri de pernă  stând băţ într-o casă din Moldova, casă pe care Siretul a acoperit-o cu totul dar a avut bunăvoinţa să n-o şi ducă cu el. Minune de mobilă nouă făcută de un copil pentru mama sa, într-un apartament de bloc.

Şi luatul de capăt, de fiecare dată. Câte-o neînţelegere, rar.

Ah, da. Şi simţul umorului...

Oglinda, relevantele riduri de sub bărbie, uneori ochi obosiţi. Copii mari. Copii mari ce stau în jurul micii mese din bucătărie unde aproape toată lumea se adună să fumeze, aproape toată lumea pentru că cei doi desemnaţi capi ai familiei sunt în sufragerie, la o discuţie care, datorită necesarelor exemplificări practice duce la întreruperea semnalului TV taman când, în bucătărie, reprezentantele vârstei a doua se află căzute în extaz din cauza unei piese cântate pe un post de muzică. Un hit al anilor ' 80, desigur.

Da. Copii mari ce-ţi dau câte-o replică de simţi nevoia să te duci, din nou, în faţa oglinzii şi să-ţi aminteşti că...da, au trecut 30 de ani. Sunt un om optimist. Una peste alta, au fost 30 de ani buni.

-------------------------------------------------------------------------------------------

Se spune că "cin' se-aseamănă, se-adună". Aşa-i. Se-adună după acele lucruri în care chiar se aseamănă, nu după acele lucruri în care ai crede tu, străine, oricine-ai fi, că ar trebui să se asemene...