O marrre de...

Sunt, probabil, foarte obosită, altfel nu m-aş lega de astfel de nimicuri.

Locul unde mâncăm pe perioada în care suntem la serviciu este unul mic dar cochet aranjat şi dotat cu tot ce e nevoie. Este evident că , în timp ce mănânci, poate intra oricare dintre colegi şi, conform normelor de politeţe în vigoare, ţi se urează "poftă bună". Nu că, altminteri, n-ai avea poftă de mâncare, nu că această urare nu te-ar putea surprinde fix cu mâncarea în gură şi vei fi nevoit să înghiţi pe nemestecate ca să răspunzi cu "mulţumesc"-ul standardizat. Asta e, o iau ca atare, sunt  nişte vorbe ce se cer schimbate între un om ce intră într-o încăpere şi  un om aflat deja în acea încăpere, şi vorbele sunt dictate de specificul încăperii. E un lucru deja binecunoscut de mine, acela că regulile politeţii nu folosesc, neaparat, la ceva, dar unele chestii e mai bine să le fi spus decât să nu le fi spus.Ca şi cum, dacă ceva e introdus într-un sistem, e mai dificil să dai delete acelui ceva decât să-l faci să lucreze utilizând minimum de resurse. Motiv pentru care o fac şi eu, spun şi eu "poftă bună" şi "mulţumesc". 

Dar... să plusezi ? Să răspunzi  la "poftă bună" cu "mulţumesc, poftim la masă" e deja prea mult, prea inutil. Chestia asta mă face să mă gândesc că dacă ar fi aşa de simplu şi, concomitent, zicerea în cauză ar fi exprimarea unei intenţii reale, n-ar mai trebui să fac nimic pe lumea asta ca să obţin cele necesare hrănirii propriului organism. Ar fi suficient să trec, de trei ori pe zi, să zicem, pe lângă oameni care tocmai mănâncă. Culmea politeţii făţarnice este, însă, ca acest "poftim la masă" să ţi-l spună cineva care este binecunoscut pentru activităţi de genul "dacă cineva face cinste cu ceva de ziua lui, ia să iau eu câte una din fiecare", şi, eventual, în timp ce-o fac, să-mi justific gestul-fără să mă fi rugat nimeni- prin aceea că "iau şi pentru colegele mele de birou ca să nu mai vină ele până aici", după care, cineva-ul respectiv poate fi văzut aşezat la propriul birou înfulecând  şi nerespirând  până n-a devorat tot.   

Mă opresc aici, cine nu-i prea obosit şi are şi chef de aşa ceva, să extrapoleze situaţia descrisă la încăperi şi activităţi cu specific divers. Eu nu mai zic decât că rrrătăcim într-marrre de... păcat că e minunat.