Status-status

Dacă ar fi să numesc  (deşi nu m-a rugat nimeni) status-ul meu din ultima vreme, aş folosi cuvintele "atârnată cu mâinile de lustră – cu tălpile cam la juma’ de metru mai sus de podea".  Asta a trecut deja, statusul nou e  "cu picioarele pe podea şi mâinile ridicate ca în statusul anterior, la juma' de metru de lustră". Am rămas cu sechele, bag seama. Cât am stat atârnată de lustră, nu m-au durut mâinile , nu. Dădeam din picioare, zâmbeam către papuci, mă ţineam de lustră ba cu-o mână, ba cu cu alta şi mai bălangăneam dragonul ăla , ceva feng shui ce l-am primit cadou  şi l-am atârnat de lustră, mai schimbam poziţia şi stăteam cu capul în jos şi număram scamele de pe covor. Mă simţeam bine. Nu ştia nimeni ce fac eu, că asta făceam când nu mă vedea nimeni, de fapt. Eu aici vorbesc despre statusul meu-stausul meu, nu despre statusul ce mi-l vedea lumea.

Acuma,în statusul-status al meu, ăla de nu mi-l vede lumea, am rămas, cum ziceam, cu mâinile ridicate în sus, deşi cu picioarele sunt pe podea. Mă dor mâinile însă mi-e puţin teamă să le las jos. Dar am să le las. După aceea, am să mă trântesc în pat şi am să vreau să pot să plâng, dar să plâng tare şi să-mi plâng de milă, fără nicio jenă. Da, fără nicio jenă şi fără să mă gândesc că fiecare om e responsabil de propriile iluzii şi, dacă şi le-a facut să se descurcă -voce din off : eu i-am spus să nu se bagă.  Fără să mă gândesc că nu e cazul să mă plâng de prostii, există probleme mult mai grave. Am să mai vreau să pot să plâng- şi să plâng tare- în cinstea tuturor nemulţumirilor mele, indiferent cine e responsabil de ele, unde, în cazul meu,  acel  indiferent cine ajunge, obligatoriu, să se traducă prin eu.

În fine. N-aş vrea să se întrebe nimeni cum se face că stau cu mâinile în sus dar tastez. Mi-ar fi imposibil să explic aşa ceva, vorba lui Murakami în 1Q84, dacă nu înţelegi fără să ţi se explice nu vei înţelege când ţi se va explica. Sau cam aşa ceva, că 1Q84 l-am citit o treime în franceză şi două treimi în engleză. Şi după ce am să las mâinile în jos, după ce am să plâng tare şi poate-poate am să dorm un pic, poate-poate am să scriu şi eu ceva despre 1Q84. Pentru că merită .Pentru că merit. Dar să nu vrea nimeni să se întrebe de ce-am zis aşa, pentru că, vorba lui Murakami...