Să zic de politichie, să nu zic? Când să zic...s-au dus naibii bateriile mouse-ului şi m-am gândit c-o fi vreun semn să tac. Doar atât : puţin îmi pasă dacă un preşedinte sau un premier, dacă un posibill preşedinte sau posibil premier vorbeste j’de limbi străine, o limbă străină sau doar pe cea maternă. Chiar... dacă lumea civilizată ar începe, peste noapte, să vorbească prin semne... ce mi-aş dori? Un preşedinte sau un premier care cunoaşte acest limbaj... sau unul capabil să-i înveţe pe fast forward toate nuanţele şi apoi să-şi vadă, cu profesionalism şi maximul posibil de bună-credinţă, de treaba pe care a fost desemnat s-o facă? Bat câmpii, oricum, nu mă pricep la chestii d-astea...
M-am uitat la TV la parada militară şi apoi la o emisiune despre români merituoşi, demni de tot respectul şi care ne reprezintă dincolo de graniţele ţării. De ce dincolo? A fost doar o întrebare retorică.
M-am uitat la TV, aşa ca tata.În ultimii săi ani, tata se trezea emoţionat de Ziua Naţională, se uita la TV toată ziua şi, din când în când, i se umezeau ochii. Eu nu m-am uitat toată ziua, nu mi s-au umezit ochii... dar emoţionată am fost. După ce îmi extrag toţi radicalii (n-am găsit altă rimă) sunt fata lui tata, de aceea trebuie, probabil, să apuc să mai îmbătrânesc vreo 10-15 ani ca să-mi şi manifest emoţiile, anumitele mele emoţii.
Dincolo de fasole şi cârnaţi... e Ziua Naţionala.A noastră.
E La mulţi ani, români ! - cu emoţie pentru ceea ce a fost.
Speranţe? Nu. Chiar nu-mi plac telenovelele. Se spune că viaţa bate "telenoveaua", între altele şi deoarece ea, viaţa," e complexă şi prezintă multe aspecte". S-o bată şi să vedem aspectele, mai întâi ...că apoi...om trăi şi om vedea, de aia avem piele şi ochi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu