Punct şi virgulă şi punct

Din Odăi, de pe Şoseaua de centură şi până acasă...am făcut un drum de 2 ore cu 2 autobuze, după ce am stat în frig, şi astăzi, numărând "ţucumberele" din depozit, acea categorie de care mă ocup, de obicei, de la "biro".

După ce am ajuns acasă şi mi-am făcut o oarecare siestă ...sau nu ştiu cum altfel să-i spun, menită să mă facă să mă simt om la loc... nu mi-am putut reţine un gând : probabil că acele femei care sunt răsfăţate... o merită. Probabil că pentru asta se plăteşte şi un preţ, ca pentru orice, de altfel. Nu ştiu cum e şi nu ştiu deci, ce se cere a fi plătit, nu în cazul acesta.
Şi dacă pare că mă roade invidia...probabil că aşa şi este dar asta mi se întâmplă atât de rar încât consider că merită să consemnez evenimentul aici, de aceea am blog, nu-i aşa? Nu aici dau eu cu capul?

Este deja timpul să încep să pun punct plângerii-mi de milă şi încep c-un punct şi virgulă : sunt o fericită, copilul meu este deja mare, nu mai trebuie să şi gătesc, să supraveghez lecţii, să...să...

Acum chiar am să termin această smiorcăială care, de altfel, simt că îmi slăbeşte puterile şi de data asta nu pe cele fizice. De fapt, de aceea evit autocompătimirea smiorcăita şi învinovăţirea sorţii crude.
Pun punct, şi iată cum : de cele mai multe ori, dacă cineva mă răsfaţă, poate chiar mai mult decât ar fi cazul...acela este copilul meu. :)

Deci punct deci.