Mmnu

Mmnu.

Nu mă simt bine aşa, cu scutul în faţă, atârnat de gât.Iniţial doar îl scoteam când credeam eu că e nevoie, dar după ce am făcut febră musculară am decis să-i caut un loc permanent. De la o vreme mă gândesc să-mi atârn unul şi pe spate, dar ce mă fac cu lateralele? Zic eu că dacă tot fac un efort şi-o investiţie, mai bine îmi fac o cutie, direct. Sau să-mi fac o armură? S-o fac casual, smart casual, s-o fac sport sau elegantă? Şi capul ? Cum o rezolv cu capul ? Oare ce coifuri s-or purta în sezonul ăsta ?

Nu mă simt bine aşa, cu autoconstrângerea asta de a nu mai da nimic de la mine din teama de a-mi vedea zgrenţuit- jumulite jucărele pe care le iubesc pentru că mi-au fost oferite cu drag  sau pe care le iubesc pentru le-am construit eu cu drag. Din teama de a-mi vedea păpuşile fardate cu cremă de ghete sau ursuleţii cu ochii scoşi cu pixul ... nu mai dau nimic. Dar... nu mă simt bine aşa.

Nu mă simt bine, aşa, acritură.

De ce e aşa? Din cauza mea, desigur. E din cauza mea, că doar n-o fi din motiv de lumea reaua. Că doar n-o fi din cauză că n-am mai auzit de mult o vorbă bună, dar când zic vorbă bună, zic una omenesc-bună, nu una învăţată pe dinafară la cursuri de dans şi bune maniere, eventual corporatiste.  Că doar n-o fi din cauză  că n-am mai văzut de mult un gest firesc uman ci doar gesturi făcute ca să forţeze gesturi.

Nu-nu. Sigur e din cauza mea pentru că nu ştiu să relaţionez cu lumea din jur. E din vina mea pentru că nu-s capabilă să gândesc pozitiv. E din vina mea pentru cică-s perfecţionistă şi perfecţionismul ăsta mă face să nu mai trec cu vederea şi-a treia oară acelaşi gest ce pentru mine e, de fond şi din prima, de neiertat, să-mi ţin greu în frâu senzaţia de vomă ce mi-o dau măştile interşanjabile, o mască pentru o împrejurare, altă mască pentru alta. La naiba, poate am o scuză, trec, totuşi,  de două ori cu vederea. Cred c-am îmbătrânit, înainte ţineam şi la trei.

Da-da, sigur e din cauza mea pentru că n-am reuşit să gândesc suficient de pozitiv încât să mă doară în qur.

Ce e de făcut ? Păi... probabil că trebuie să mă orientez către micile bucurii ale vieţii, către şi mai micile bucurii ale vieţii, că la  micile m-am mai orientat  cu alte ocazii şi pe urmă le-am rătăcit, posibil că atunci când simţul meu al umorului şi-a pierdut ochelarii. Da, cred că asta e, trebuie să-mi duc simţul umorului la oftalmolog, să-i fac reţetă nouă. Şi dacă nu şi nu... va trebui să-mi caut o lupă.