Mamma mia, ce mi-am adus eu aminte în dimineaţa asta din motiv de revista Pif care săraca...a dat faliment.
1976, semicentenarul liceului, eu nimerită din greşeală şi pentru înlocuire de vedetă consacrată, în "Grupul de muzică spaniolă". Existau şi costume, dar ce costume, constau din fuste cu volane, cu tighele, cu...se învârteau fustele acelea de numa-numa... şi din nişte mâneci, tot cu volane şi care se ataşau la ce bluză aveai pe-acasă.
Eu, mică, timidă şi nimerită ca umplutură...n-am "avut loc" la costumele cu albastru şi galben aşa că...mi- a rămas unul cu volane roşii şi negre. Asta a rămas, asta am luat, am găsit o bluză roşie fix la fix şi am cusut volanele-mâneci pe ea. În ziua spectacolului, cineva, nici nu mai ştiu cine, mi-a adus nişte castaniete care cică erau surpriză de la revista Pif.
A mai văzut cineva spanioloaică focoasă cu ochelari? Eu nu. Aşa că i-am dat jos înainte de a intra pe scenă. Nimic nu vedeam, publicul era ceva aşa...multicolor-mişcător plutind în ceaţă şi ca urmare am prins un mare curaj şi m-am produs pe "Guantanamera" de m-am văzut ulterior şi la TV, în prim-plan şi pe programul 2, păcat că era alb-negru, pentru că "amărâtul" meu de costum s-a dovedit a fi fost cel mai de efect.
Dacă la toate acestea adaug şi faptul că cel cu care începuse pământul şi cu care urma să se şi sfârşeasca manevra unul dintre reflectoare, nah... mai am puţin şi-mi dau un Oscar.
Interesant este faptul că treaba cu pământul a fost fix invers, când credeam că s-a sfârşit, a început, de fapt, dar asta nu mai contează acuma, acuma trebuie "embed".
N-am cântat-o eu pe asta dar sunt sigură, absolut sigură, că eu aş fi cântat-o mai bine, atunci, în 1976, pe scenă la "Mihai Viteazul", că "Bastilia" n-avea scenă... :)
Se afișează postările cu eticheta Copilarie de reportat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Copilarie de reportat. Afișați toate postările
luni, 8 februarie 2010
luni, 9 februarie 2009
Trenuri
Barbatul inalt si grizonat sprijinindu-si capul de un stalp al garii, femeia cu ochii de cafea plangand in bratele fiului ei si tanara si frumoasa femeie din tren, nevoita sa-si tina sentimentele in frau si sa raspunda intrebarii copilului:"...ti-am spus, mergem la tata, Annuska..."
Poate ca ceea ce i-a unit si dezunit atunci pe maturi s-a asezat, pentru totdeauna, pe umerii copilului.
Zgomotul rotilor de tren. Lumini. Trenul fugea sau noaptea fugea?
Rob Costlow - Goodbyes
Asculta mai multe audio Blog »
Iubesc garile. As putea sta ore intregi in gara, urmarind cum vin si pleaca trenurile.
Urasc trenul ce pleaca cu cineva drag in el.
Pentru totdeauna, mi-a fost dat sa plec, alergand, inainte de plecarea lui.
Poate ca ceea ce i-a unit si dezunit atunci pe maturi s-a asezat, pentru totdeauna, pe umerii copilului.
Zgomotul rotilor de tren. Lumini. Trenul fugea sau noaptea fugea?
Rob Costlow - Goodbyes
Asculta mai multe audio Blog »
Iubesc garile. As putea sta ore intregi in gara, urmarind cum vin si pleaca trenurile.
Urasc trenul ce pleaca cu cineva drag in el.
Pentru totdeauna, mi-a fost dat sa plec, alergand, inainte de plecarea lui.
marți, 3 februarie 2009
Cuvinte
Asta se arata a fi o noapte in care nu prea voi dormi.Specific. E o noapte de dinaintea unei zile de munca in care va trebui sa-l fac pe dracu’n patru.
N-am mai baut Pepsi de nu mai stiu cand, dar, specific, beau acum.
Batranul caine respira precipitat, intr-un fel care ma ingrijoreaza, asa ca imi mai aprind o tigara.
Tanarul cu ochi negri si migdalati a trecut pe aici lasand in urma lui o stare de agitatie si sticla de Pepsi.Maine, de fapt, astazi... implineste 20 de ani. M-as lua la tranta cu nelinistea lui dar...cum pot s-o fac eu, nelinistita de mine? In ce fel as putea sa-i vorbesc pentru ca vorbele mele sa nu se ingramadeasca intr-o alta "predica", "matusheasca" de data asta? Pentru ca as vrea sa-i explic faptul ca trebuie sa sfarsesti macar un lucru pe care l-ai inceput inainte de a afla ce inseamna satisfactia, oricat de mareata sau de marunta.Altminteri devii dependent de inceputuri. Tocmai am ingramadit niste cuvinte intr-o predica si mi-am amintit de panouri.
N-am facut armata, am facut panouri.
Atelierul de proiectare trebuia sa produca panourile cu maretele realizari ale firm...pardon, intrepriderii. Erau melaminate, casherate toate la fel, adica aveau lipite pe ele hartie colorata diferit dar modelul era acelasi. Semanau cu unele dintre variantele de sabloane de blog, o banda mai lata pentru titlu, in partea de sus, spatiu si apoi restul, un patrat sau doua dreptunghiuri cu colturile rotunjite (poate de aceea blogul asta arata simplu).Pe acea hartie se lipeau poze si se scria cu Vitolit, adica litere-abtibilduri .Imi venea sa urlu de cat scrisesem, litere albe pe o hartie rosie, si mai aveam inca de scris, si era noapte, si toata lumea scria.
Oaie aparea din cand in cand cu alte poze, uscate acasa la Viorel. Viorel, coleg si fotograf de ocazie, locuia impreuna cu sotia si copilul intr-o mansarda si avea o debara transformata in camera obscura.Viorel si Oaie jucau sah in timp ce se uscau pozele. Dar nu oricum. Cu nevasta lui Viorel tinand de sase.De ce tinand de sase? Pai...daca venea seful (balaurul Zuzu) inopinat si ii prindea jucand sah in propria casa cand tara ardea? N-am sa uit reactia lui Oaie, cred ca era pe la inceputul lui martie 1990. Toata lumea tacea, fiecare dupa planseta lui. Oaie se ridica brusc, daramandu-si comoara de aeroterma, aceea pe care o incropise din piese disparate gasite prin curtea intreprinderii si cu care se dadea mare (noi, ceilalti, aveam caramizi de BCA sapate pentru a face loc unei rezistente). Si odata se ridica Oaie al nostru, darama comoara si iese trantind usa.
-Iar s-a certat cu Beleaua , zice Adina.
-Ar trebui sa se desparta naibii de ea, asta nu e viata, conchide doamna Serbanescu.
Oaie revine si se tranteste pe scaun.
-Ce-ai Oiule?
-Pai ce sa am? Cat de dobitoci am putut sa fim?
Atunci am aflat povestea cu sahul.
Nu pot sa ma abtin de la paranteze...
De fapt, vroiam sa scriu altceva.Vroiam sa scriu despre literele albe pe hartia aia rosie, combinatie de culori ce imi produce si acum o senzatie de voma. Pe ultima suta de metri, panourile au fost terminate.
Ce a fost asta? Culmea e ca a fost o satisfactie.
Pai cum sa-i povestesc eu asta baiatului cu ochi migdalati? Va intelege doar ca m-a lovit nostalgia trecutului si ca eu vreau sa-i dau drept exemplu acele vremuri. Vorba unui amic : daca vrei sa vorbesti, de pilda, despre trenuri si calea ferata si pomenesti la un momet dat, in treacat si-n context despre Ciorogarla...ai mari sanse ca discutia sa se transforme in "am si eu rude la Ciorogarla"...
Nu stiu daca am reusit sa ma impac cu cuvintele si nici cum sa vorbesc cu Vlad…
Oricum, ar fi cazul sa incerc sa dorm.
N-am mai baut Pepsi de nu mai stiu cand, dar, specific, beau acum.
Batranul caine respira precipitat, intr-un fel care ma ingrijoreaza, asa ca imi mai aprind o tigara.
Tanarul cu ochi negri si migdalati a trecut pe aici lasand in urma lui o stare de agitatie si sticla de Pepsi.Maine, de fapt, astazi... implineste 20 de ani. M-as lua la tranta cu nelinistea lui dar...cum pot s-o fac eu, nelinistita de mine? In ce fel as putea sa-i vorbesc pentru ca vorbele mele sa nu se ingramadeasca intr-o alta "predica", "matusheasca" de data asta? Pentru ca as vrea sa-i explic faptul ca trebuie sa sfarsesti macar un lucru pe care l-ai inceput inainte de a afla ce inseamna satisfactia, oricat de mareata sau de marunta.Altminteri devii dependent de inceputuri. Tocmai am ingramadit niste cuvinte intr-o predica si mi-am amintit de panouri.
N-am facut armata, am facut panouri.
Atelierul de proiectare trebuia sa produca panourile cu maretele realizari ale firm...pardon, intrepriderii. Erau melaminate, casherate toate la fel, adica aveau lipite pe ele hartie colorata diferit dar modelul era acelasi. Semanau cu unele dintre variantele de sabloane de blog, o banda mai lata pentru titlu, in partea de sus, spatiu si apoi restul, un patrat sau doua dreptunghiuri cu colturile rotunjite (poate de aceea blogul asta arata simplu).Pe acea hartie se lipeau poze si se scria cu Vitolit, adica litere-abtibilduri .Imi venea sa urlu de cat scrisesem, litere albe pe o hartie rosie, si mai aveam inca de scris, si era noapte, si toata lumea scria.
Oaie aparea din cand in cand cu alte poze, uscate acasa la Viorel. Viorel, coleg si fotograf de ocazie, locuia impreuna cu sotia si copilul intr-o mansarda si avea o debara transformata in camera obscura.Viorel si Oaie jucau sah in timp ce se uscau pozele. Dar nu oricum. Cu nevasta lui Viorel tinand de sase.De ce tinand de sase? Pai...daca venea seful (balaurul Zuzu) inopinat si ii prindea jucand sah in propria casa cand tara ardea? N-am sa uit reactia lui Oaie, cred ca era pe la inceputul lui martie 1990. Toata lumea tacea, fiecare dupa planseta lui. Oaie se ridica brusc, daramandu-si comoara de aeroterma, aceea pe care o incropise din piese disparate gasite prin curtea intreprinderii si cu care se dadea mare (noi, ceilalti, aveam caramizi de BCA sapate pentru a face loc unei rezistente). Si odata se ridica Oaie al nostru, darama comoara si iese trantind usa.
-Iar s-a certat cu Beleaua , zice Adina.
-Ar trebui sa se desparta naibii de ea, asta nu e viata, conchide doamna Serbanescu.
Oaie revine si se tranteste pe scaun.
-Ce-ai Oiule?
-Pai ce sa am? Cat de dobitoci am putut sa fim?
Atunci am aflat povestea cu sahul.
Nu pot sa ma abtin de la paranteze...
De fapt, vroiam sa scriu altceva.Vroiam sa scriu despre literele albe pe hartia aia rosie, combinatie de culori ce imi produce si acum o senzatie de voma. Pe ultima suta de metri, panourile au fost terminate.
Ce a fost asta? Culmea e ca a fost o satisfactie.
Pai cum sa-i povestesc eu asta baiatului cu ochi migdalati? Va intelege doar ca m-a lovit nostalgia trecutului si ca eu vreau sa-i dau drept exemplu acele vremuri. Vorba unui amic : daca vrei sa vorbesti, de pilda, despre trenuri si calea ferata si pomenesti la un momet dat, in treacat si-n context despre Ciorogarla...ai mari sanse ca discutia sa se transforme in "am si eu rude la Ciorogarla"...
Nu stiu daca am reusit sa ma impac cu cuvintele si nici cum sa vorbesc cu Vlad…
Oricum, ar fi cazul sa incerc sa dorm.
vineri, 19 septembrie 2008
Arhiereul Calist nr.20
O fetita slabutza si cu cearcane mari se plimba pe strada tarand dupa ea o papusa.
Strada se numea Arhiereul Calist si era acoperita cu frunze galbene si ruginii. Privind in jos, fetita vedea miscandu-se alternativ, pe langa papusa, doi pantofiori rosii, cu bareta.
Dupa ce inchisese poarta, o luase in dreapta, spre Orzari.Era prima data cand realiza ca a vorbi cu papusa cand te afli pe strada poate fi un motiv de a fi aratata cu degetul, indiferent de limba in care vorbeai. Adica… era posibil ca aratatul cu degetul sa fie motivat si de altceva decat de realitatea de a fi "fata lu’rusoaica". Asa ca, de data asta, ea si papusa mergeau una langa alta in tacere.
Ii spuse buna dimineata doamnei Tanta care venea de la piata. Doamna Tanta nu scapa ocazia sa o intrebe ce face mama si daca tata vine acasa maine, adica sambata, si daca vine cu trenul sau il aduce cineva cu masina. Fetita habar n-avea, dar raspunse ca da, tata vine maine cu masina.
Observase ca de cate ori tata venea adus de o masina si era lasat in fata portii cu valiza si sacosele, incepeau sa se deschida ferestre.Stia de asemenea ca, in noaptea de sambata spre duminica , doamna Paunescu va face controlul frigiderului Saratov al familiei Banu, frigider ce reprezenta un fel de zestre a mamei si care isi avea locul intr-un colt al bucatariei comune.
Si daca doamna Paunescu afla, afla si doamna Tanta si toti locatarii blocului cu 2 etaje. Mai putin domnul Paloshanu. Pe domnul Paloshanu nu il interesa daca tata a adus peste sau nu. Dansul doar spunea saru-mana cand primea si dupa ce savura cate un preparat "exotic" al mamei, fapt care o facea pe doamna Paunescu sa turbeze. Desigur, doamna Paunescu avea si ea momente in care zambea cu gura pana la urechi, in special atunci cand facea sarmale si apoi servea pe toata lumea intr-o atmosfera de sarbatoare. Oricare astfel de moment de sarbatoare era sortit unui final neplacut, si asta pentru ca domnul Paloshanu mergea dupa aceea la toaleta unde zabovea foarte mult. Din fericire, la etajul 1 erau doua bai si familia Banu impartea baia cu doamna Paunescu,domnul Paloshanu avand baie personala.Din nefericire, baia lui era totusi la acelasi etaj.
Doamna Tanta, satisfacuta probabil de raspuns, zise: "transmite-i salutari mamei", ceea ce putea insemna ca, in ziua aceea , fetita doamnei Tanta si gasca ei vor acorda o atentie speciala fetitei cu papusa. Indiferent de rezultatele scurtei discutii, fetita stia ca intr-o zi, da, intr-o zi o sa le arate ea fetelor acelora, or sa vada ele...doar citea "Timur si detasamentul lui", nu?
Cartile in limba romana nu populasera inca mintea fetitei. Aveau sa vina , in curand, cu un an inainte de inceperea scolii, cu un an inainte de tovarasa invatatoare Gheorghita si muchiile riglei in crestetul capului.
Strada se numea Arhiereul Calist si era acoperita cu frunze galbene si ruginii. Privind in jos, fetita vedea miscandu-se alternativ, pe langa papusa, doi pantofiori rosii, cu bareta.
Dupa ce inchisese poarta, o luase in dreapta, spre Orzari.Era prima data cand realiza ca a vorbi cu papusa cand te afli pe strada poate fi un motiv de a fi aratata cu degetul, indiferent de limba in care vorbeai. Adica… era posibil ca aratatul cu degetul sa fie motivat si de altceva decat de realitatea de a fi "fata lu’rusoaica". Asa ca, de data asta, ea si papusa mergeau una langa alta in tacere.
Ii spuse buna dimineata doamnei Tanta care venea de la piata. Doamna Tanta nu scapa ocazia sa o intrebe ce face mama si daca tata vine acasa maine, adica sambata, si daca vine cu trenul sau il aduce cineva cu masina. Fetita habar n-avea, dar raspunse ca da, tata vine maine cu masina.
Observase ca de cate ori tata venea adus de o masina si era lasat in fata portii cu valiza si sacosele, incepeau sa se deschida ferestre.Stia de asemenea ca, in noaptea de sambata spre duminica , doamna Paunescu va face controlul frigiderului Saratov al familiei Banu, frigider ce reprezenta un fel de zestre a mamei si care isi avea locul intr-un colt al bucatariei comune.
Si daca doamna Paunescu afla, afla si doamna Tanta si toti locatarii blocului cu 2 etaje. Mai putin domnul Paloshanu. Pe domnul Paloshanu nu il interesa daca tata a adus peste sau nu. Dansul doar spunea saru-mana cand primea si dupa ce savura cate un preparat "exotic" al mamei, fapt care o facea pe doamna Paunescu sa turbeze. Desigur, doamna Paunescu avea si ea momente in care zambea cu gura pana la urechi, in special atunci cand facea sarmale si apoi servea pe toata lumea intr-o atmosfera de sarbatoare. Oricare astfel de moment de sarbatoare era sortit unui final neplacut, si asta pentru ca domnul Paloshanu mergea dupa aceea la toaleta unde zabovea foarte mult. Din fericire, la etajul 1 erau doua bai si familia Banu impartea baia cu doamna Paunescu,domnul Paloshanu avand baie personala.Din nefericire, baia lui era totusi la acelasi etaj.
Doamna Tanta, satisfacuta probabil de raspuns, zise: "transmite-i salutari mamei", ceea ce putea insemna ca, in ziua aceea , fetita doamnei Tanta si gasca ei vor acorda o atentie speciala fetitei cu papusa. Indiferent de rezultatele scurtei discutii, fetita stia ca intr-o zi, da, intr-o zi o sa le arate ea fetelor acelora, or sa vada ele...doar citea "Timur si detasamentul lui", nu?
Cartile in limba romana nu populasera inca mintea fetitei. Aveau sa vina , in curand, cu un an inainte de inceperea scolii, cu un an inainte de tovarasa invatatoare Gheorghita si muchiile riglei in crestetul capului.
duminică, 7 septembrie 2008
Momente si cuvinte. Joe.
Astazi am spus cuiva niste cuvinte, cuvinte cu efect de apa rece, azvarlita dintr-o galeata cu sedimente pe fund. N-am dorit asta neaparat, au fost doar niste concluzii, nu s-au vrut a fi nici o judecata de valoare (in fond, ce drept am? ) nici o punere la coltz (copy/paste paranteza anterioara). Sau da? Uneori, pur si simplu, habar n-am.
Cert este ca mi-am amintit de Joe si de cuvintele sale, cazute peste mine din greseala.De fapt, eu nu ar fi trebuit sa le aud. Sau da? Copy/paste, uneori, pur si simplu, habar n-am.
Oricum, am auzit cuvintele si asta a contat. Ai zice ca nu conteaza cuvintele. Eu as raspunde : depinde de cuvinte si de momentul in care au ajuns la tine. Probabil ca mai depinde si de cine anume le-a rostit. Sau nu? Copy/paste...
Joe (pronuntat Geoe) era un tip interesant, cred. Si la fel de bine un tip comun. "Joe" era o porecla, un nickname, ha!
Semana cu cineva, cu Chuck Norris, parca. Facea parte din gashca in continua evolutie, cu mari fluctuatii de personal, a Grasei, adica a surorii mele, mai mica decat mine cu 5 ani. Gashca aceasta avea un membru de onoare, doamna B, adica mama. Asta inseamna ca , aproape toti membrii gashtii Grasei au trecut, macar o data, pe la mama prin bucatarie, s-au asezat pe scaunul din fata SCAUNULUI MAMEI si si-au povestit necazurile.
In ziua aceea sor-mea era la scoala, Joe era "la vobitor" cu mama, eu bananaiam prin casa negasindu-mi locul. La un moment dat, a sunat telefonul, am raspuns si am auzit din nou :"Daca nu te intorci, imi tai venele". Avand in vedere faptul ca stiam ca o poate face, o mai facuse, doar...si avand in vedere faptul ca eram derutata oricum, am cedat. M-am dus in bucatarie si am spus ca imi strang cateva lucruri si ma duc "acolo".
In bucatarie s-a lasat tacerea, pentru un timp.
La un alt moment dat, in drumurile mele legate de stransul lucrurilor, l-am auzit pe Joe spunandu-i mamei : "Si acum...doamna B, ce va face? Isi va strange boarfele si va pleca sa-si bata joc de ea in continuare?"
Tot ce-a fost mama in stare sa spuna a fost :"Nu stiu".
Cand sa ies pe usa, mama s-a uitat la mine, aflata in pragul bucatariei, hotarata, ca un salvator ce eram. S-a uitat la mine intr-un fel pe care l-am inteles mult mai tarziu.
Am iesit pe usa.
Joe mergea langa mine fara sa scoata un cuvant si prezenta lui parca nu insemna nimic. Am ajuns pana la "Nufarul", nu foarte departe de casa. Tot drumul, in mintea mea s-a sucit si s-a rasucit, pe post de reclama de la L’Oreal, cuvantul "boarfe".
M-am intors din drum. A fost "inapoi-ul" ce a insemnat "inainte".
Cert este ca mi-am amintit de Joe si de cuvintele sale, cazute peste mine din greseala.De fapt, eu nu ar fi trebuit sa le aud. Sau da? Copy/paste, uneori, pur si simplu, habar n-am.
Oricum, am auzit cuvintele si asta a contat. Ai zice ca nu conteaza cuvintele. Eu as raspunde : depinde de cuvinte si de momentul in care au ajuns la tine. Probabil ca mai depinde si de cine anume le-a rostit. Sau nu? Copy/paste...
Joe (pronuntat Geoe) era un tip interesant, cred. Si la fel de bine un tip comun. "Joe" era o porecla, un nickname, ha!
Semana cu cineva, cu Chuck Norris, parca. Facea parte din gashca in continua evolutie, cu mari fluctuatii de personal, a Grasei, adica a surorii mele, mai mica decat mine cu 5 ani. Gashca aceasta avea un membru de onoare, doamna B, adica mama. Asta inseamna ca , aproape toti membrii gashtii Grasei au trecut, macar o data, pe la mama prin bucatarie, s-au asezat pe scaunul din fata SCAUNULUI MAMEI si si-au povestit necazurile.
In ziua aceea sor-mea era la scoala, Joe era "la vobitor" cu mama, eu bananaiam prin casa negasindu-mi locul. La un moment dat, a sunat telefonul, am raspuns si am auzit din nou :"Daca nu te intorci, imi tai venele". Avand in vedere faptul ca stiam ca o poate face, o mai facuse, doar...si avand in vedere faptul ca eram derutata oricum, am cedat. M-am dus in bucatarie si am spus ca imi strang cateva lucruri si ma duc "acolo".
In bucatarie s-a lasat tacerea, pentru un timp.
La un alt moment dat, in drumurile mele legate de stransul lucrurilor, l-am auzit pe Joe spunandu-i mamei : "Si acum...doamna B, ce va face? Isi va strange boarfele si va pleca sa-si bata joc de ea in continuare?"
Tot ce-a fost mama in stare sa spuna a fost :"Nu stiu".
Cand sa ies pe usa, mama s-a uitat la mine, aflata in pragul bucatariei, hotarata, ca un salvator ce eram. S-a uitat la mine intr-un fel pe care l-am inteles mult mai tarziu.
Am iesit pe usa.
Joe mergea langa mine fara sa scoata un cuvant si prezenta lui parca nu insemna nimic. Am ajuns pana la "Nufarul", nu foarte departe de casa. Tot drumul, in mintea mea s-a sucit si s-a rasucit, pe post de reclama de la L’Oreal, cuvantul "boarfe".
M-am intors din drum. A fost "inapoi-ul" ce a insemnat "inainte".
luni, 9 iunie 2008
Copilaria tarzie
O dureau picioarele ingrozitor.Dansase toata noaptea la balul sfarsitului copilariei Din fericire, N si T erau, din nou, de nadejde. Un brat in stanga, un brat in dreapta, unul de fost caiacist, altul de fost handbalist.Reconfortant.
Nimeni nu mai avea chef de vorba, erau toti trei foarte obositi.Ce-a mai ramas din noapte…au dormit-o imbracati, de-a latul patului, in garsoniera lui N, chestia aia in care "intri pe branci si te scoate cu carligul".
T catre N a doua zi, dimineata:
-Eeei, ce zici mai domnule, am avut si noi nevasta noastra, nu?
N-avea chef sa reactioneze in nici un fel, se simtea prea bine. Fusese printesa balului, dansase cu toata lumea, inclusiv cu dom’profesor...
Si mai tarziu un pic, acasa la R...ce chef! N ii acordase o atentie speciala, ca de obicei, dar...Mereu acelasi DAR...
La un moment dat, T, plictisit sa-l tot calce intentionat pe picioare pe R, numai de dragul de a-l vedea cum isi sterge, obsesiv, pantofii, "a pus mana" pe ea.
Ce senzatie ciudata…Parca s-au aprins mii de candelabre, parca muzica suna altfel.
Ce senzatie ciudata , cineva facea cu ea ce vroia si ea n-avea nimic impotriva...Parca fiecare pas de dans fusese exersat de mii de ori inaintea acelei reprezentatii...
Ceilalti s-au retras, care cu jumatatea aferenta, care fara, pe langa peretii si pe mobila sufrageriei lui R.Nevasta lui M se uita patrat dinspre forma-i patrata, ca de obicei. Latura de jos a patratului, adica gura, era o perfecta linie orizontala.Atat a reusit sa mai vada din ceea ce era "restul lumii"...
Acum era dimineata, dimineata sfarsitului copilariei. A copilariei tarzii de seralisti utilajisti aflati in treaba. Oare cat de des avea sa-i mai vada pe N si T?
I-a mai vazut , desigur.Au mai batut multi campi impreuna. Dar niciodata plaja pustie a marii ce soptea cu Dunarea.
Revelionul lui 1990, T catre N:
-Eeei, ce zici mai domnule, am fost si noi acolo, nu?
Unul la Televiziune, celalalt la Universitate.
Pastile lui 1990:
N catre T:
-Eeei, ce zici mai domnule, am fost si noi acolo, carne de tun, nu?
Apoi s-au insurat. In aceeasi zi, asa ca n-au putut veni unul la nunta celuilalt.
Iar ea…ramasa parca singura pe lume, a fost doar la cununia civila a lui T. Cum ar fi putut sa lipseasca?
Nimeni nu mai avea chef de vorba, erau toti trei foarte obositi.Ce-a mai ramas din noapte…au dormit-o imbracati, de-a latul patului, in garsoniera lui N, chestia aia in care "intri pe branci si te scoate cu carligul".
T catre N a doua zi, dimineata:
-Eeei, ce zici mai domnule, am avut si noi nevasta noastra, nu?
N-avea chef sa reactioneze in nici un fel, se simtea prea bine. Fusese printesa balului, dansase cu toata lumea, inclusiv cu dom’profesor...
Si mai tarziu un pic, acasa la R...ce chef! N ii acordase o atentie speciala, ca de obicei, dar...Mereu acelasi DAR...
La un moment dat, T, plictisit sa-l tot calce intentionat pe picioare pe R, numai de dragul de a-l vedea cum isi sterge, obsesiv, pantofii, "a pus mana" pe ea.
Ce senzatie ciudata…Parca s-au aprins mii de candelabre, parca muzica suna altfel.
Ce senzatie ciudata , cineva facea cu ea ce vroia si ea n-avea nimic impotriva...Parca fiecare pas de dans fusese exersat de mii de ori inaintea acelei reprezentatii...
Ceilalti s-au retras, care cu jumatatea aferenta, care fara, pe langa peretii si pe mobila sufrageriei lui R.Nevasta lui M se uita patrat dinspre forma-i patrata, ca de obicei. Latura de jos a patratului, adica gura, era o perfecta linie orizontala.Atat a reusit sa mai vada din ceea ce era "restul lumii"...
Acum era dimineata, dimineata sfarsitului copilariei. A copilariei tarzii de seralisti utilajisti aflati in treaba. Oare cat de des avea sa-i mai vada pe N si T?
I-a mai vazut , desigur.Au mai batut multi campi impreuna. Dar niciodata plaja pustie a marii ce soptea cu Dunarea.
Revelionul lui 1990, T catre N:
-Eeei, ce zici mai domnule, am fost si noi acolo, nu?
Unul la Televiziune, celalalt la Universitate.
Pastile lui 1990:
N catre T:
-Eeei, ce zici mai domnule, am fost si noi acolo, carne de tun, nu?
Apoi s-au insurat. In aceeasi zi, asa ca n-au putut veni unul la nunta celuilalt.
Iar ea…ramasa parca singura pe lume, a fost doar la cununia civila a lui T. Cum ar fi putut sa lipseasca?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)